Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!
Home / Internet / Speciale / Când nu ai timp, cere ajutorul profesioniștilor

Când nu ai timp, cere ajutorul profesioniștilor

Mi s-a întâmplat de multe ori să întru în criză de timp, adică să mă trezesc că am foarte multe de rezolvat într-o zi și să realizez că este imposibil să fac tot din cauză că pur și simplu nu am timp suficient. Și cum rezolv asta? Cam greu, recunosc. De obicei îmi fac în minte o listă cu prioritățile și încerc pe cât posibil să rezolv ceea ce este urgent, dar ca un făcut, întotdeauna intervine altceva și îmi dă totul peste cap. Partea proastă este că în capul listei mele nu se află niciodată ceva ce trebuie să fac numai și numai pentru mine, ci cumpărăturile zilnice, mâncarea și curățenia.

Cumpărăturile de obicei le fac repede, nu îmi ia mult timp să dau o fugă până la supermarket sau la magazinul din colț să cumpăr mâncare, suc sau țigări. Mă mai enervez câteodată când sunt nevoită să stau la coadă că pierd timp aiurea, dar nu prea am de ales și mă conformez.

Ei, dar când vine vorba de curățenia ce trebuie să o fac în casă, altfel stă treaba. Pe lângă faptul că nu mă încântă la nebunie genul acesta de activitate, îmi mai ia și timp mai mult decât consider eu că ar fi necesar. Probabil nici eu nu știu să mă organizez bine, cine știe. Dar nici nu cer ajutorul. Dacă unul din băieți se oferă să mă ajute, e bine, dacă nu, asta este, mă descuc eu. Cred că cel mai bine ar fi ca data viitoare să apelez la ajutorul unei firme de curățenie. Sunt multe firme de genul acesta care oferă servicii de curățenie la domiciliu sau la sediul firmei.

Dacă ți-am stârnit puțin curiozitatea, poti sa afli mai multe despre serviciile oferite de o astfel de firmă cu ajutorul internetului. Știi, totă informația de care ai nevoie se află doar la un click distanță.

Toată lumea știe că atunci când sunt copii mici în casă dezordinea este mare și trebuie făcută curățenie foarte des. Din fericire baiatul meu este mare și nu mai am robleme de genul murdărit canapeaua sau fotoliul cu mâncare sau suc. Când era mic se întâmpla destul de des ca pereții să aibă de suferit din cauza creioanelor colorate sau a cariocilor și fotoliul sau canapeaua să fie pătate din când în când cu mâncare sau suc. De fiecare dată am remediat problema, dar destul de greu, aș zice. Nici nu mai țin minte exact ce am făcut sau ce soluții speciale am folosit, a trecut foarte mult timp de atunci.

Legat de copii mici, pete de mâncare, urme de mânuțe și alte boacăne, câteodată mă întreb cum se descurcă alte mame în situații similare. Un răspuns la această întrebare l-am găsit citind articolul Despre mame, copii si canapele scris de Cristina Dragomir. Eu aș mai avea puterea să mai trec încă odată prin așa ceva? Nu, știu sigur că nu. Poate doar cu nepoții, când o fi să fie, dar sper că nu prea curând.

Facebook Comments

About Mihaela

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.