Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!
Home / Blog / Contează conținutul, dar nu uita de SEO și ORM

Contează conținutul, dar nu uita de SEO și ORM

dwfAventura mea în lumea blogosferei a început în 2009, dar nu am apelat niciodată la servicii seo profesioniste. Am început pe blogspot, apoi, după ce am prins puțin curaj, am făcut pasul cel mare și am cumpărat un domeniu pentru blogul meu. Deși am avut o strângere de inimă la gândul că voi pierde PR, vizitatori și comentatori, blogul și-a revenit la normal destul de repede și aventura mea a continuat. Din păcate nu totul a mers bine și nu pot spune că blogul meu a crescut într-un an câți alții în zece. De două ori am pierdut toate articolele și de fiecare dată am avut puterea să mă ridic și să continui, dar am fost mai atentă, am citit mai mult și nu m-am mai grăbit să fac modificări.

Anul trecut mi-am mai făcut un blog cu toate că eram conștientă că nu voi avea timp și nici energie să mă ocup de amândouă. Nu am mai repetat greșelile tehnice pe care le-am făcut cu blogul acesta, dar nu prea m-am ocupat de el din punct de vedere seo. Adevărul este că am încercat câte ceva cu blogul acesta, nu neg asta, dar rezultatul nu a fost cel scontat de mine. Anul trecut Google m-a penalizat rău de tot, îmi venea să plâng de ciudă știind că din cauza mea a avut blogul de suferit. Știu ce am greșit și niciodată nu voi mai face așa ceva.

Nu, nu e vorba de țepe sau de articole negative la adresa blogului meu și nici nu am scris nimic urât despre alți bloggeri sau branduri cunoscute. Cred că blogul meu a fost penalizat din cauza unor link-uri către subpaginile unui magazin online pe care le-am pus în meniul principal al blogului. Atunci așa credeam eu că este bine să procedez în caz de afiliere, dar se pare că m-am înșelat. Poate am mai făcut și alte greșeli, cine știe, dar după ce m-am văzut cu nota scăzută la purtare am îndepăratat link-urile acelea și după câteva luni blogul meu a revenit pe linia de plutire, dar cu multe eforturi din partea mea.

Din păcate rezultatele rele nu dispar de la sine și este nevoie de multă muncă pentru a reveni la normal și pentru a face cunoscut numele blogului meu în online.  Am ajuns la concluzia că dacă vreau să trec la un nou nivel în ceea ce privește activitatea mea ca bloger nu este suficient doar să mă preocupe doar conținutul 9aticolele) sau design-ul. E nevoie de mult mai mult și cred că la capitolul orm nu stau deloc bine, ca să nu mai vorbesc de seo sau altceva asemănător.

Știu, sunt un blogger mic, nici nu îmi trece prin gând să mă compar cu greii din blogosferă, dar vreau să învăț, să mă perfecționez și să găsesc cele mai bune metode de a promova și de a face cât mai vizibile blogurile mele. Știu că e greu să fac asta singură, dar voi încerca. Din fericire eu nu am nici o afacere online și nici un brand de promovat, deci am timp să învăț din propriile greșeli, să cad și să mă ridic.

Până azi nu știam ce inseamna ORM (online reputation management) , azi am citit pe site dwf.ro despre ce semnificație are și de ce este bine să apelezi la serviciile unor profesioniști dacă dorești ca brandul tău să aibă o reputație bună. De exemplu, dacă ai un magazin online, e mai bine ca în urma interogăriilor adresate motoarelor de căutare numele brandului tău să apară pe prima pagină, dar nu oricum. Unii oamenii caută pe internet numele magazinului tău, vor să afle cât mai multe lucruri, fie ele bune sau rele, înainte de a comanda ceva.

Mai este nevoie să spun că o reputație bună poate duce la creșterea veniturilor rezultate din comenzișe online, iar o reputație negativă poate avea ca rezultat scăderea drastică a acestora într-un timp foarte scurt?

digital

Facebook Comments

About Mihaela

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.