Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!
Home / Internet / Speciale / Războiul jucăriilor

Războiul jucăriilor

toyzNu am avut prea multe jucării ale mele atunci când am fost mică și nici nu am cerut părinților să îmi cumpere mai multe. Pot spune că am fost un copil norocos și că în fiecare zi aveam parte de o jucărie nouă și interesantă de care seara trebuia să mă despart cu părere de rău, deoarece mama mea care era educatoare la grădiniță trebuia să o ducă înapoi. Dar a doua zi primeam alta, mai frumoasă și mai captivantă. Pe vremea aceea nu exista intenet și nici posibilitatea de a comanda jucarii online. În schimb băiatul meu a avut foarte multe jucării care mi-au dat foarte mult de furcă la vremea lor deoarece aveau prostul obicei să își facă de cap prin toată casa.

În fiecare zi duceam o luptă crâncenă împotriva lor, dar nu am avut niciodată șansa să le înving deoarece erau prea multe și auveau un aliat prețios, pe copilul meu, care avea un talent deosebit în a le împrăștia peste tot atunci când se juca. Am încercat de multe ori să îl conving să le adune și să le pună la locul lor, dar niciodată nu a reușit deoarece erau prea multe. Nici nu mai știu de câte ori am călcat pe mașinuțe fără roți, pe cuburi cu muchiile ascuțite, pe jucării din plastic care scoteau sunete asurzitoare sau pe figurile din plastic fără o mână sau un picior. Da, trebuie să recunosc că băiatul meu care avea câțiva anișori pe atunci avea un mare talent de a le împrăștia peste tot și uneori aveam impresia că face acest lucru numai ca să mă enerveze pe mine și să îmi dea de mai mult lucru.

Dar timpul a trecut destul de repede și treptat numărul jucăriilor împrăștiate prin casă a început să scadă. Și acum țin minte acea zi minunată când nu am mai avut jucării de adunat și de aranjat la locul lor. Ce se întâmplase? Băiatul meu crescuse așa repede? Nu îl mai interesau jucăriile? Da, chiar asta se întâmplase. Atunci am hotărât să strâng toate jucăriile într-o cutie mare de carton și să le arunc, pentru că aproape niciuna nu mai era întreagă, dar nu am reușit să fac asta pentru că nu m-a lăsat băiatul meu. Cu toate că nu se mai juca cu ele totuși le iubea așa cum era și avea amintiri frumoase legate de ele. A fost de acord să le punem pe toate în cutia mare de carton de pe balcon ca să fie aproape de el, în cazul în care totuși îi venea cheful să se joace cu ele.

Și timpul a trecut pe nesimțite. Cu toate că vroiam să scap de cutia de carton plină de jucării vechi totuși nu aveam curajul să îi spun băiatului meu ce intenții am pentru că știam că se va supăra pe mine. Într-o zi mi-am luat inima în dinți și am avut o discuție serioasă cu el. I-am explicat că este băiat mare (avea 8 sau 9 ani) și deoarece a primit cadou cea mai râvnită jucărie de orice copil (computerul) nu mai avea rost să păstrăm pe cele vechi și că ar fi mai bine să alegem pe cele care mai sunt bune și să le dăm altor copii iar pe cele stricate să le aruncăm. Și a fost de acord.

Au urmat câteva ore în care am triat jucăriile împreună cu el și totul a fost bine. Din fericire câteva încă mai erau bune și mai puteau fi folosite.Pe acestea Alex le-a dăruit altor copii mai mici iar restul le-am aruncat. Așa a luat sfârșit lupta cu jucăriile fiului meu, dar nu pot să spun că m-am simțit învingătoare. Cu toate că mă bucuram că scăpasem de o corvoadă eram tristă și mă simțeam vinovată.

De ce? Pentru că fiecare jucărie avea povestea ei frumoasă și atunci când le-am triat mi-am adus aminte cu drag de istoria fiecăreia în parte: când le-am cumpărat, din ce magazin și mai ales care a fost motivul achiziționării lor. Nu țin minte dacă macar una din jucăriile băiatului meu a fost comandată dintr-un magazin online de jucarii, dar nu cred. Și asta nu din cauză că noi, părinții, am fi fost sceptici sau împotriva acestei metode, dar băiatul crescuse și nu i-au mai trebuit jucării atunci când au început să apară magazinele online.

Nu pot spune că îmi lipsesc jucăriile împrăștiate prin toată casa și nici nu le duc dorul. Poate, cine știe, o să mai am ocazia să mă războiesc cu ele când voi fi bunică, cine știe. Sper să fie așa, dar nu prea curând!


 

Facebook Comments

About Mihaela

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.