Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!
Home / Internet / Speciale / Ce ar fi dacă…m-aș lăsa de fumat

Ce ar fi dacă…m-aș lăsa de fumat

Tigari electroniceDe foarte multe ori mi-am spus că ar cam fi timpul să mă las de fumat și tot de atâtea ori am renunțat la idee. Am încercat de câteva ori, recunosc asta, dar nu am reușit, pentru că sunt o fumătoare înrăită. Învățul are și dezvăț, veți spune voi și aveți dreptate. Este ușor ca un nefumător să acuze sau să dea sfaturi folositoare unuia care este dependent de nicotină de ani de zile. Bun, acum totul ține de voința fiecăruia în parte și eu recunosc că nu prea stau bine la capitolul acesta, cel puțin nu atunci când vine vorba de țigări.

După cum spuneam, am încercat de câteva ori să renunț la ele, dar nu am reușit. Știu că dăunează sănătății și în plus cheltuiesc foarte mulți bani pe ele, dar chiar nu am reușit performața de a spune stop și gata, nu am mai avut nevoie de nicotină și nici nu i-am simțit lipsa. Știu că am încercat de două ori să mă las de fumat cu ajutorul plasturilor speciali, dar cu toate că primeam porția de nicotină îmi lipseau gesturile acelea, știți voi, de a aprinde țigara, de a o ține între degete și a trage cu poftă din ea.

Mulți fumători au renunțat a mai cumpăra țigări normale și au ales varianta electronică, care presupune costuri mult mai mici și poate fi chiar o metodă eficientă de a renunța definitiv la fumat. O singură dată am încercat și eu să trag un fum din un asemenea dispozitiv și pot spune că nu a fost rău, cu toate că senzația a fost diferită. Nu m-am hotărât încă să îmi cumpăr o țigară electronică și să renunț la cele obișnuite, dar ideea este tentantă și de aceea am încercat să aflu cât mai multe despre aceasta.

EGO

De fapt țigara electronică este un dispozitiv care dispune de un sistem de vaporizare care produce vapori cu gust de țigări normale prin atomizarea lichidului special. Acest abur conține doar nicotină, arome și alte substanțe care nu sunt cancerigene. Se poate utiliza în locurile unde fumatul este interzis, nu lasă miros neplăcut în casă, în mașină sau pe haine. Nivelul nicotinei se poate regla și prin reducerea treptată a concentrației în câteva săptămâni se poate renunța definitiv la fumat.

Toate bune și frumoase până aici, dar întrebarea mea este ce fel de țigară electronică este cea mai bună? Contează marca, accesoriile sau prețul acestora? Care lichide sunt mai bune, cele cu arome de țigări, fructe sau băuturi, sau este vorba numai de gusturile fiecăruia? Din câte am văzut aceste țigări electronice sunt diferite, unele sunt simple, altele mai sofisticate. Un astfel de dispozitiv este format dintr-o baterie, un vaporizator și un cartuș care conține e-lichidul pentru fumat. Unele modele îmbină vaporizatorul și cartușul într-o singură piesă iar altele au rezistente detasabile. Acestea sunt piese de schimb pentru ultima variantă de Clearomizor (model eGo) și în cazul în care acesta se strică sau nu mai scoate suficient abur nu trebuie înlocuit ci schimbată numai această rezistență.

Ținând cont că țigara electronică prezintă multe avantaje printre care cele mai importante sunt lipsa substanțelor cancerigene și costuri mult mai mici, voi ce ziceți, merită să încerc și eu așa ceva?

Facebook Comments

About Mihaela

11 comments

  1. Cu tigara electronica reusesti sa mai scapi de niste bani, atit! Daca vrei sa te lasi, te lasi. Nu trebuie sa-ti controlezi dependenta de nicotina, ci dependenta de gesturi. Gestul de a intinde mina dupa tigara, de a o parinde, de a fuma cind stai… Iti spune asta unul care a fumat 30 de ani cite 3 pach./zi! Si e ucredeam ca si tine ca nu ma pot lasa. Exercitiul cel mai tare a fost ca m-am hotarit sa renunt la fumat, dar tigarile le-am pastrat la locurile lor obisnuite: pe birou, in buzunar, in masina. A trecut un an si ele sint tot acolo. Neatinse. 🙂

  2. Sau continui cu amândouă…

  3. Dacă chiar vrei să te laşi de fumat, te laşi.
    Din ţigara electronică tot fumezi, fiindcă nu se termină niciodată.
    Astfel, poţi introduce mai multă nicotină în organism decât îţi cere.

  4. cred ca cel mai bine e sa reduci treptat apoi cand ajungi pe la 7-8 tigari pe zi sa renunti de tot…daca fumezi un pachet pe zi e foarte greu sa te lasi brusc pentru ca e si dependenta fizica…nicotina a inlocuit niste substante prin neuroni si daca lipseste, neuronii sufera ceva vreme pana incep sa-si produca din nou substantele pe care le inlocuia nicotina…

  5. nu e buna deloc tigara electronica , ba chiar e mai nociva ..am incercat-o si eu si mi-a dat o usturime in gat de simteam ca innebunesc …daca vrei sa te lasi te lasi pur si simplu dar ..cat de buna este o tigara de dimineata la cafea :))!?

  6. He-he la mine alta este problema, mai intai de toate ar trebui sa ma apuc de fumat, apoi abea dupa sa incep macar sa incerc sa fumez.
    Insa mi-am format acum 2 ani un tic din cauza asta, simt nevoie sa duc degetul la gura ca si cum as fuma, de asta cum scap oare?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.