Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!
Home / Concurs / BlogAwards / Misterul timpului absolut (1)

Misterul timpului absolut (1)

timeDupă o zi caniculară de nesuportat seara răcoroasă era binevenită și din cauză că în timpul zilei nu ne-am putut desfășura activitatea am hotărât să montăm două reflectoare mari și să muncim noaptea. Era mai dificil așa dar nu aveam de ales, săpăturile erau foarte importante și nu aveam timp de pierdut. Profesorul Andreșescu, coordonatorul proiectului, era ferm convins că de data aceasta vom avea noroc și vom face descoperirea secolului, pentru că cercetase mult timp istoria acestei regiuni.

A durat mulți ani până a pus cap la cap toate informațiile găsite în cărțile vechi și manuscrisele valoroase pe care le găsite în micuța bibliotecă din orașul învecinat. În plus, sponsorul acestei expediții, un oarecare bogat om de afaceri Stoleru, era nerăbdător și vroia rezultate imediate, așa că toți eram presați de timp. Noi, studenții, eram cei mai sceptici și în același timp nerăbdători. Am fi făcut orice, numai să descoperim ceva, un obiect cât de mic, numai să putem scăpa din infernul acela și să mergem acasă.

”Doamne, ce bună ar fi acum o înghețată rece asezonată din belșug cu bucățele mici de ciocolată și alune, de gândea Dalia în timp ce înfigea hârlețul cu furie în pământul uscat. Ahh, aș da toate comorile din lume pentru o baie relaxantă. Spumă, lumânări, vin roșu..”

„Oare cine este vinovat că lada frigorifică este goală și nu mai este nici o sticlă de bere în ea? Ce să mai zic de suc sau apă minerală. Cine trebuia să se ocupe azi de aprovizionare? Azi era rândul lui Marius, aiuritul acela cu capul în nori care se învârtea tot timpul ca un cățeluș în jurul profesorului și îi îndeplinea toate ordinele, oricât de ciudate erau..își spuse în gând Sergiu în timp ce îndepărta cu o lopată specială bulgării mici de pământ și îi arunca în spatele său.”

Toți erau obosiți, nervoși și irascibili. Din păcate, după două săptămâni de săpături în acel loc uitat de lume nu ajunseseră la nici un rezultat. Tot ceea ce descoperiseră era fără valoare și neinteresant. Profesorul era supărat pentru că cercetările lui se dovediseră inutile și nu duseseră la nici o descoperire remarcabilă. Mâine își va face apariția Stoleru, omulețul acela nesuferit cu vocea pițigăiată, care îi va amenința din nou că va sista finanțarea expediției dacă nu descopereau ceva folositor care să valoreze cel puțin cât investiția făcută de el. Dacă nici în noaptea aceasta nu găseau nimic, munca lui, cercetările asidue și nopțile nedormite aveau să fie date uitării și îngropate în sertarul cu amintiri.

– Domnule profesor, cred că am găsit ceva.  Nu îmi dau seama dacă are vreo valoare, este ciudat. Vă rog să veniți să vedeți!

– Am descoperit niște oase, sunt umane, în mod sigur, dar..

– Sergiu, ai făcut datarea cu carbon 14 a oaselor?

– Da, domnule profesor, imediat ce le-am descoperit. Mai mult ca sigur că omul a trăit cu 500 de ani în urmă, dar știți..

– Numai atât? Chiar nu mă interesează! Vă rog să nu mă mai deranjați pentru nimic. Ați înțeles??  Ahh, trebuie să dau niște telefoane..

– Domnule profesor, mai este un amănunt. Este important, vă rog să mă ascultați! Vă rog să priviți cu atenție scheletul. Nu vedeți nimic ciudat, ieșit din comun, ceva care nu ar trebui să fie acolo..??

Profesorul smulse lanterna din mâna unui student și sări în groapa adâncă în care se afla scheletul. Vroia să îl studieze îndeaproape ca să le facă pe plac studenților și poate după aceea aveau să îl lase în pace. Îndreptă fasciculul de lumină spre craniu și nu observă nimic ciudat.Totuși studenții văzuseră ceva care îi agitase, dar ce anume? Îndreptă lanterna spre oasele brațelor și ceea ce văzu la încheietura uneia din mâini îl făcu să tresară de uimire.

Da, nu se înșela, era vorba de un ceas de mână. Rațiunea îi spunea că așa ceva este imposibil și cu toate acestea…ceea ce vedea era real, nu îl înșelau ochii. Mai mult ca sigur că studenții erau puși pe glume și răutăcioși. Știa că vroiau să plece cât mai repede acasă pentru că erau obosiți și dezamăgiți, dar să ajungă să facă glume macabre punând un ceas scheletului era inadmisibil!! Și totuși, ceasul nu era nou. Din contră, se vedea cu ochiul liber că era foarte vechi și că timpul își pusese amprenta pe el. Cureaua nu mai exista. Precis fusese confecționată din piele sau material textil și..acestea se degradaseră în urmă cu mult timp și..Dar locul lui nu era acolo.

TOPceas - Detalii ceas Maurice Lacroix Calendrier Retro Steel1

Era ilogic, imposibil și de necrezut! Și totuși…modelul îi era cunoscut. Semăna cu ceasul lui pe care îl primise cadou de la soția sa în urmă cu doi ani de zile. Ridică încet brațul și se uită la propriul ceas, model Maurice Lacroix, de care nu se despărțea niciodată. Asemănarea era izbitoare sau aproape identică. Amândouă aveau cadranul confecționat din oțel inoxidabil iar ecranul era făcut din cristal safir. Mai mult, cele două ceasuri erau mecanice, ceea ce era prea de tot. Bine, acum să fim serioși, situația era la fel și în cazul în care ceasul descoperit era unul mecanic sau subacvatic. Doamne, o luase razna!! Era hotărât să demonstreze studenților săi că totul era o glumă macabră și apoi să le spună că orice ar face nu vor pleca mai repede acasă. În nici un caz!

Cu multă atenție luă ceasul cel vechi și îl puse în buzunarul de la piept al sacoului și apoi ieși din groapă cu o agerime demnă de invidiat pentru vârsta lui. Trecu pe lângă studenți fără se se uite la ei și fără să le adreseze vreun cuvânt și se îndreptă în fugă spre cortul lui care era montat la marginea taberei.

– Ceva nu este în regulă, profesorul a luat-o razna!

– Cum să nu, tu cum ai reacționa dacă ai fi în locul lui?

– Nu uita că eu am descoperit scheletul!

– Și eu am văzut primul ceasul acela ciudat!

– Nu vă mai certați că nu mai sunteți la grădiniță! Mai bine am merge la cortul profesorului să aflăm mai multe amănunte despre acel ceas. Mai mult ca sigur că acel schelet aparține unui explorator din zilele noastre care a călătorit în trecut și care nu a mai reușit să se întoarcă din călătoria lui. Păcat!

– Dalia dragă, mă întreb câteodată de unde îți vin asemenea idei. Vezi să nu explodeze căpșorul într-o zi! Ia zi-mi tu câte povești science-fiction ai citit la viața ta? Revino cu picioarele pe pământ și nu mai spune prostii. Călătoria în timp este imposibilă și pot oricând să îți dovedesc acest lucru.

– Dacă ceasul acela unul fabricat în zilele noastre (și sunt sigură de acest lucru) iar analizele vor arăta că are o vechime de aproximativ 500 de ani, atunci o să mă crezi? 

Ajunși în fața cortului profesorului tinerii încetară cearta, din respect pentru acesta dar și din cauză că ardeau de nerăbdare să afle noutățile. Aveau mare încredere în mentorul lor și știau că acesta nu emitea niciodată o teorie fără să fie absolut sigur de veridicitatea acesteia. Nu se auzea nici un zgomot și în jur era liniște deplină. Ce se întâmplase oare? Intrară toți în cort și se repeziră la profesor cu gândul să îi pună mai multe întrebări dar se opriră imediat când îl văzură. Acesta stătea nemișcat pe un scaun și în fiecare mână ținea câte un ceas, al lui și cel descoperit de ei. Se apropiară încet de profesor și priviră plini de curiozitate cele două ceasuri. Asemănarea era izbitoare! De fapt, erau identice! Era incredibil! Cele două ceasuri erau de fapt unul și același, ceea ce era imposibil! Ochii Daliei sclipeau de fericire și îi venea să strige de bucurie. Asta era dovada de care avea nevoie ca să dovedească scepticului ei coleg că teoria ei privind călătoria în timp era adevărată. Și dacă ceasul descoperit de ei era același cu cel al profesorului, asta însemna că scheletul..călătorul în timp era….

Va urma….

Facebook Comments

About Mihaela

7 comments

  1. Foarte frumos articolul. Succes la concurs 🙂

  2. Cel ce a fost primul purtator de ceas de mana a fost Napoleon Bonaparte, care fiind stangaci, i-a cerut orologierului sau sa ii faca pe mana stanga ceasul, caci era mana pe care o folosea cel mai des. Cel mai vechi ceas din tinuturile romane, ia apartinut lui Stefan cel Mare, care avea un ceas de buzunar cu fir de par de porc, caci atunci nu existau arcurile din otel. Si cum parul de porc nu tinea mult, avea un ceasornicar la curte care se ocupa sa ii faca ceasul functional. Era unul din primele 6 ceasuri de top de atunci.

Leave a Reply to Lucian Cec Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.