Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!
Home / Concurs / Blogal initiative / Campanie împotriva violenței copiilor

Campanie împotriva violenței copiilor

Nu violentei impotriva copiilor Îmi aduc aminte cu drag de copilăria mea, pentru că am avut parte de una frumoasă datorită părinților și bunicilor mei, chiar dacă vremurile erau așa cum erau și de multe ori lipsurile și greutățile își spuneau cuvântul, dar nu despre asta vreau să vă vorbesc aici. Bănuiesc că cei de o vârstă apropiată de a mea țin minte foarte bine cum era viața pe vremea comunismului și nu vor uita niciodată greutățile și privațiunile de tot felul la care au fost supuși oamenii, dar mai ales propaganda comunistă și interzicerea accesului la informații.

Televiziunea și ziarele erau strict controlate astfel încât oamenii să aibă acces numai la informațiile dorite. Nu țin minte să fi auzit la televizor sau să fi citit în vreun ziar despre cazuri de violență în familie, pentru că teoretic nu existau asemenea fapte din simplu motiv că se susținea că fuseseră eradicate cu succes și dacă din întâmplare cineva îndrăznea să încalce regulile era aspru pedepsit. Toată lumea știa că nu este adevărat, dar prea puțin aveau curajul să vorbească sau să lupte împotriva unor astfel de comportamente urâte și degradante. Noi, copii din acele vremuri, eram cei mai expuși și cei mai vulnerabili, pentru că pur și simplu nu aveam arme să luptăm împotriva nedreptăților și mai ales a violenței în familie dar și în societate. Nu vă gândiți că pe vremea aceea unii copii aveau parte de tratament „special” numai în sânul familiei iar la școală sau pe stradă situația era roz, pentru că nu așa a fost.

Îmi aduc aminte cu drag de perioada anilor de școală generală și câteodată mă gândesc ce frumos ar fi să dau timpul înapoi ca să fiu din nou în sala de clasă împreună cu prietenii mei, colegii de clasă. Vă spun sincer că aș vrea să mă întorc numai pentru 5 minute într-o zi anume, la o anumită oră de matematică care mi-a rămas adânc tipărită în minte pentru că atunci s-a întâmplat o scenă pe care nu am să o uit toată viața. Profesorul care ne-a predat matematica în ultimii doi ani de școală generală era unul foarte bun, iubea această materie și ținea morțiș ca și noi, elevii lui să avem aceleași sentimente, cu toate că metoda lui de predare lăsa uneori de dorit și se întâmpla să aibă dese accese de furie dacă se întâmpla ca un elev pe care îl scotea la tablă să nu știe vreo formulă sau să greșească ceva. Și atunci lovea. Cu pumnul. Dar nu pe oricine, pentru că printre victimele lui nu se numărau odraslele primarului, ale șefului de post sau ale vânzătoarei de la cooperativă (magazinul universal de peste drum de școală).

Dar să revin la ziua aceea. Țin minte că în clasa mea erau vreo șase colegi pe care profesorul de matematică nu ezita să îi lovească când avea chef pentru că părinții lor nu făceau parte din categoria ,,selectă”. Augustin era un copil timid dar învăța bine, la majoritatea materiilor. Din păcate nu se prea descurca prea bine cu matematica, pentru că, realizez acum, îi era frică de profesor. Lua note mari la lucrările de control de la această materie, dar când era scos la tablă pur și simplu paraliza și nu nu mai era în stare să scrie nimic. Deci, în ziua aceea a fost scos primul la tablă și ca de obicei colegul nostru nu a fost în stare să se ridice la nivelul cerut de profesor. Când acesta din urmă a început să urle la el, noi deja anticipam ce avea să se întâmple. O lovitură de pumn bine plasată avea să îi bage mințile în cap „dobitocului” și „prostovanului” , așa cum îi plăcea să îl eticheteze profesorul pe colegul nostru și să îl determine să pună burta pe carte. Dar nu a fost așa. Ceea ce s-a întâmplat atunci a fost, nu știu cum să spun, ca un fel de răzbunare pentru toate suferințele și lacrimile vărsate ani de-a rândul de mai multe generații de elevi care au îndurat loviturile de pumn aplicate lor de către acest profesor. Noi i-am spus Răzbunarea lui Pitagora și mulți ani de atunci povestea aceasta a fost deliciul elevilor.

Deci celebrul matematician a fost salvarea lui Augustin și totodată răzbunarea noastră. Totul s-a întâmplat foarte repede și nu cred că scena a durat mai mult de câteva secunde. În momentul în care pumnul încordat al profesorului pornise pe traiectoria prestabilită al cărei punct final era bărbia colegului nostru, acesta din urmă, anticipând ce avea să urmeze, a scăpat ochelarii și s-a aplecat ca să îi ridice și din acestă cauză pumnul stimabilului profesor a lovit din plin tabla de sticlă din spatele colegului nostru. Din cauza forței loviturii aceasta a transmis o undă de șoc tabloului cu Pitagora care era agățat pe perete și acesta s-a desprins și a aterizat exact în capul profesorului. Scena a fost delicioasă, vă rog să mă credeți și ne-a mers direct la suflet pentru că în felul acesta bizar noi am fost răzbunați de Pitagora, idolul profesorului nostru. Ce ar mai fi de spus? Începând din acea zi profesorul nu a mai lovit nici un elev pentru că probabil și-a dat seama că violența fizică nu rezolvă problemele și în nici un caz nu determină elevii să învețe sau poate că i-a fost frică de Pitagora, cine știe?!

Am povestit această întâmplare pentru că, deși totul s-a petrecut cu foarte mulți ani în urmă, vreau în felul acesta să trag un semnal de alarmă împotriva violenței asupra copiilor. Și în trecut, adică înainte de 1989, aveau loc acte de violență acasă, la scoală sau pe stradă, dar nu erau mediatizate și mai rău, nu se luau măsuri împotriva celor vinovați. Dar trăim alte vremuri și ar trebui ca noi, cei maturi, să luptăm împotriva violenței de orice fel și să demonstrăm că am învățat ceva atunci când eram copii. În nici un caz nu trebuie să repetăm greșelile părinților, sau mai rău, ale dascălilor noștri, ci dimpotrivă, să luăm atitudine și, cel mai important, să facem ceva concret pentru a eradica în totalitate manifestările de violență împotriva copiilor.

Datorită Blogal Inițiative am aflat de campania Copii fără etichete care are o miză foarte importantă: înlocuirea violenţei educaţionale cu metode educaţionale şi parentale pozitive, pentru a asigura copiilor o evoluţie armonioasă și nu am ezitat nici o clipă să mă alătur acestei cauze și să lupt în felul meu.

Campania urmăreşte conştientizarea violenţei împotriva copiilor din societatea românească, generarea unei schimbări de atitudine faţă de această violenţă, precum şi generarea unei schimbări de paradigmă în educaţia copiilor, prin: înlocuirea practicilor violente cu metode educaţionale pozitive, respectarea copilului în locul umilirii lui, renunţarea la indiferenţă şi acceptare faţă de violenţa împotriva copiilor. – Sursa: www.salvaticopiii.ro

Copiii fara etichete

Nimic nu este greu și nici un obstacol nu este de netrecut când vine vorba de copii noștri, așa că dragi părinți, haideți să ne unim și să facem ceva concret pentru a schimba atitudinea și mentalitatea oamenilor în ceea ce privește violența împotriva copiilor! Metode de combatere și eradicare a acestui flagel sunt foarte multe, dar depinde numai de noi să conștientizăm că acestea există și să vrem să le punem în aplicare fără nici cea mai mică urmă de ezitare.

Facebook Comments

About Mihaela

8 comments

  1. Asa a fost. Acei dascali nu semanau toti cu Domnul Trandafir din cartile de Limba Romana. Aveau insa ceva special. A fi mana forte, inseamna a nu te lasa sa fii coplesit in fata elevilor. O anumita prestanta totusi impunea o oarecare distanta. Am atatea amintiri legate de acele vremuri, de cat de autoritari se purtau profesorii cu noi, incat pot scie romane intregi. Aveam un profesor de geografie, si ungur, dar, foarte corect. Stiu si azi o geografie, cum multi nu stiu. Ne-a pus sa facem o lada de 1,2 x 1,2 metri, pe picioare, in care se odihnea cuminte un strat de nisip adus de elevi. Acolo se modelau muntii, dealurile, anticlinalele, sinclinalele cu sare.Sa fereasca Domnul sa nu faci corect muntii, in sensul de a nu face proportional cat de cat varfurile. Ce lopata de mana avea…Dar, dupa aproape 35 de ani de la absolvire, parca a fost ieri. Si nu era video, nu erau figuri. Toti cei ce se facea atunci, este si si acum o lectie. Cea mai mica nota la geografie era 7-8. Mergeam cu o ora mai repede la scoala sa exersam. Cat costa o lada cu nisip? mai nimic. Materia e aceeasi, si atunci, si azi. Profesorii sunt altii, elevii sunt altii. Si acesta era doar un profesor. Asa se explica cum cei de atunci, sunt oamenii de azi. Poligloti, capabili sa fie pusi in orice loc. La scoala faceam asa zisul lucru de mana. Am si azi acasa un scaunel cu 2 picioare, un cuier facut de mana mea, de la A la Z. Totul manual. Azi, elevii nu stiu sa faca nimic. Multi sunt parca legati la ambele maini, nu stiu sa repare o priza, sa bata un simplu cui. Luati DEMO un ciocan, un cui nou, nu mare. Rugati un copil sa bata acel cui intr-o scandura oarecare ce o aveti la indemana. Ve-ti ramane uimita cum nu stiu sa tina un ciocan in mana. A scoate acel cui din scandura cu un cleste e o olimpiada a rasului, de foarte multe ori. Acolo a ajuns scoala. Asta nu este un lux, este o Lectie dura. Elevii de azi atata pot.Dragostea de a face ceva a fost de mult pusa in cui. Mandria de ramane; dupa ei, le-a fost luata de mult. Discutam in general cu cineva ce este roman din Finlanda despre invatamantul de acolo. Aceiasi oameni, aceiasi copii, insa modul in care se pune problema e total diferita. Modul de prezentare al unei lectii, facand totul precum un act interactiv de conversatie, de imprimare fina a personalitatii individuale al fiecarui elev, prin lasarea sa comenteze unele aspecte liber, face cadrul didactic nu profesor, ci mediator de opinii. De multe ori exact aceeasi lectie, exact aceleasi litere tiparite pe paginile cartii au variante diferite de la o clasa la alta, caci in fiecare se ascunde o mica sclipire, ma refer la elevi. La noi elevii sunt un numar abstract. Ei termina o scoala ca sa poata complecta corect si fara greseala formularul de intrare in somaj. Asta e valabil pana la nivel de facultate. Asta the rezultat.

  2. Sunt si eu tata de baiat. La intrarea in sistemul educativ, incepand de la nivelul de gradinita am fost martorul unor aspecte destul de ciudate. Este vorba despre efectul de turma al primatelor superioare. Exact in acelasi mod se regleaza imediat cine este seful, cine este elementul dominant. Acest lucru din pacate functioneaza si in lumea ce ne inconjoara. Fiul meu nu s-a plans initial, dar fiind un copil cu bune maniere, bine crescut, a dat peste alte caractere. Ceea ce se petrece in familie, atmosfera din familie, limbajul folosit in familie este un indicator. Este o carte de vizita greu, foarte greu de ignorat.
    Ceea ce copii vad la desene animate, gen Dragon Bol zet, cu lupte, cu pumni, cu ucideri, de ce nu, caci in fiecare episod era o lupta intre eroii desenelor animate, era un sambure de violenta.Lectiile de karate predate pe micul ecran, erau copiate. De la acele lovituri, pana la grozaviile de pe net, filmate de elevi, e doar un pas mic.
    Legea junglei este inoculata copiilor de varste fragede. A distruge, a sparge, a face pagube. a face din a distruge un tel.
    Deschidem zilnic televizoarele si ramanem de multe ori consternati. La stiri violenta. La reclame, de multe ori epatarea prin iesirea din normal, de a fi deosebit, de multe ori in modul cel mai rau cu putinta. Lectii pe portii mici, lectii de cum trebuie facute miscarile. Promiscuitatea, grobianismul, lipsa de decenta este inoculata tuturor. Filmele la fel. Daca nu este sange pe pereti, capetele decapitate cu sabia, jocurile pe calculator, la fel. Uciderea eroilor e un sport. Si ne mai miram cand acel Brevik din Norvegia a ucis 77 de fiinte umane nevinovate. El era adeptul jocurilor de Paint bool, kanter strike. Sa ucizi 77 de oameni, e o performanta sinistra, mai ales in timp de pace. Vina acelor nenorociti a fost ca au fost in momentul nepotrivit in acel loc.
    Este daca doriti o stacheta impusa prin coordonare mentala impusa de unele minti bolnave ce nu au nimic cu Lumina.
    A prezenta non valori de un primitivism grobian drept modele de urmat, este o decadere morala.In loc sa ne mandrim cu un Eminescu, cu Coanda, cu Cartarescu, adoptam ca varf piticul porno, eleva porno, profesorul porno.
    S-a ajuns pana acolo incat in loc sa promovam niste edificii reprezentative neamului, natiunii, laudam cel mai mare carnat facut in Bucuresti, cea mai mare salata, o laudam pe Senzual ca vroia sa doboare un record sinistru.
    Fac precum o facea marele scriitor Calinescu, las la aprecierea cititorului sfarsitul.

    • Ce sa zic, ai mare dreptate. Acesta este prețul democrației și a concurenței din toate domeniile. Cum vrei să crească ratingul un post TV fără Sensual sau Dragușeanca? Cu Eminescu? Copiii trebuie să fie învățați să discearnă ce e bine și ce e rău de la cele mai fragede vârste. Contează foarte mult influența părinților în primii ani din viața, dar și după aceea.

  3. Multumim pentru sustinere si implicare.

  4. Sunt nenumarate carti care ofera sfaturi utile referitoare la orice, chiar si in astfel de cazuri, mai devreme sau mai tarziu creste.
    Asa cum si inteligenta se dezvolta, motiv pentru care bataiele sa dau, amintirile nu se uita…

  5. E vorba de dl. profesor … nu îi dau numele, așa este? Nu l-am mai prins la clasă, dar l-am prins pe fratele dânsului, cred, de limba română. Care, la fel, troznea fete, băieți, nu conta. Rar, adevărat, dar suficient cât să mă îngrozească.
    Cea care bătea rău, era profesoara mea de matematică, la aceeași școală. Avea un arătător rupt, și cum scriai la tablă, avea o poziție strategică, de pe scaunul de la catedră, de unde prindea elan lovitura. Am luat odată una peste fund, de am uitat tot. Scriam eu așa, liniștită, că știam exercițiul, și am greșit un semn, sau o cifră, habar nu am. Și fară nici un sunet prevestitor, sau mișcare, sau ceva, m-a flgerat o durere, de mi s-au amestecat toate cifrele în cap. Și când m-am întors să văd ce se întâmplă, am primit replica: Lasă că vă scot eu din cap gărgăunii! Ai greșit!
    Și m-am întors să văd ce am greșt, am șters ceva, că oricum nu știam unde am copiat greșit, și mi-am mai luat una!
    Am terminat exercițiul, nu știu cum, și am luat un 7.
    Aș mai putea scrie multe. Dar, concluzia este că, am urât și m-a paralizat întotdeauna violența. Nu am reacționat bine și nu reacționez nici acum la violență, de orice natură ar fi ea.
    Copiii trebuie încurajați, îndrumați cu blândețe, pentru că atunci vor avea cele mai bune rezultate.
    Și nimeni un uită violența. Și lasă urme prea adânci.
    Opriți-vă!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.