Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!
Home / Personale / Mihaela / Răzbunarea jucăriilor

Răzbunarea jucăriilor

logojoNoaptea trecută s-a întâmplat ceva ciudat și încă nu îmi dau seama dacă a fost realitate sau doar un vis. Rațiunea și logica mă trag de mânecă și îmi spun că ceea ce s-a întâmplat nu are nici o legătură cu realitatea și că totul a fost doar un vis, dar eu încă mai stau pe gânduri pentru că totul a părut real, cel puțin așa am simțit atunci. Și totuși..ceva nu se leagă și cred mai degrabă că a fost doar un vis ciudat dar frumos, într-o oarecare măsură. De ce zic asta? Pentru că personajele principale din visul meu au fost vechile jucării ale băiatului meu care mi-au dat cam mult de furcă în trecut.

Ele nu mai există de foarte mult timp dar în urmă cu mulți ani de zile își făceau de cap prin toată casa. În fiecare zi duceam o luptă crâncenă cu mașinuțele, cuburile, avioanele, crocodilii și dinozaurii, piesele de lego, dar și cu Battman și Omul Păianjen pe care le adunam și le puneam la locul lor și speram că a doua zi le voi găsi acolo unde le-am pus, dar niciodată nu am reușit să le înving. Ele erau prea multe și aveau un aliat prețios, băiatul meu, care avea un talent deosebit de a le împrăștia peste tot atunci când se juca. Și cu toate că am încercat de foarte multe ori să îl conving să le adune și să le pună la locul lor nu a reușit să facă treaba asta până la capăt pentru că erau prea multe. Nici nu mai știu de câte ori am călcat pe mașinuțe fără roți, pe cuburi cu muchiile ascuțite, pe jucării din plastic care scoteau sunete asurzitoare sau pe figurile din plastic fără o mână sau un picior. Da, trebuie să recunosc că băiatul meu care avea câțiva anișori pe atunci avea un mare talent de a le împrăștia peste tot și uneori aveam impresia că face acest lucru numai ca să mă enerveze pe mine și să îmi dea de mai mult lucru.

jucarii vechi

Dar timpul a trecut destul de repede și treptat numărul jucăriilor împrăștiate prin casă a început să scadă. Și acum țin minte acea zi minunată când nu am mai avut jucării de adunat și de aranjat la locul lor. Ce se întâmplase? Băiatul meu crescuse așa repede? Nu îl mai interesau jucăriile? Da, chiar asta se întâmplase. Atunci am hotărât să strâng toate jucăriile într-o cutie mare de carton și să le arunc, pentru că aproape niciuna nu mai era întreagă, dar nu am reușit să fac asta pentru că nu m-a lăsat băiatul meu. Cu toate că nu se mai juca cu ele totuși le iubea așa cum era și avea amintiri frumoase legate de ele. A fost totuși de acord să le punem pe toate în cutia mare de carton de pe balcon ca să fie aproape de el, în cazul în care totuși îi venea cheful să se joace cu ele. Și timpul a trecut pe nesimțite. Cu toate că vroiam să scap de cutia de carton plină de jucării vechi totuși nu aveam curajul să îi spun băiatului meu ce intenții am pentru că știam că se va supăra pe mine. Și chiar nu vroiam să se întâmple așa ceva. Într-o zi mi-am luat inima în dinți și am avut o discuție serioasă cu el. I-am explicat că este băiat mare (avea 8 sau 9 ani) și deoarece a primit cadou cea mai râvnită jucărie de pe pământ (computerul) nu mai avea rost să păstrăm pe cele vechi și că ar fi mai bine să alegem pe cele care mai sunt bune și să le dăm altor copii iar pe cele stricate să le aruncăm. Și a fost de acord. Au urmat câteva ore în care am triat jucăriile împreună cu el și totul a fost bine. Din fericire câteva încă mai erau bune și mai puteau fi folosite.Pe acestea Alex le-a dăruit altor copii mai mici iar restul le-am aruncat. Așa a luat sfârșit lupta cu jucăriile fiului meu, dar nu pot să spun că m-am simțit învingătoare. Cu toate că mă bucuram că scăpasem de o corvoadă eram tristă și mă simțeam vinovată. De ce? Pentru că fiecare jucărie avea povestea ei frumoasă și atunci când le-am triat mi-am adus aminte cu drag de istoria fiecăreia în parte: când le-am cumpărat, din ce magazin și mai ales care a fost motivul achiziționării lor.

biemme-masinuta-electrica-scout-byebye-az-2621406_big

Multe din ele au fost cumpărate din magazinele obișnuite pentru că pe atunci nu existau magazine online special create pentru comercializarea jucăriilor. În prezent este mult mai ușor pentru copii să își aleagă jucăriile preferate, iar pentru părinți să le comande și să le plătească pentru că, fie că ne place sau nu, tehnologia își spune cuvântul și ne influențează viețile într-un mod benefic, zic eu. Nu trebuie decât să apeși pe butonul de la mouse pentru a cumpăra mașinuțe electrice sau orice altă jucărie. Totul este simplu și la îndemâna oricui și nu este nevoie decât de câteva click-uri, atât și nimic mai mult. Aș minți dacă aș spune că îmi lipsește acea senzație pe care o simțeam atunci când îi cumpăram băiatului meu jucării și chiar mi-e dor să îi mai văd strălucirea și bucuria din ochii lui de copil la vederea unei jucării frumoase.

Dar, așa cum spuneam, vremea mașinuțelor de jucărie a trecut de mult și într-un fel îmi pare rău că băiatul meu a crescut așa de repede. Peste două luni va împlini 18 ani și visează deja să facă școala de șoferi pentru a conduce o mașină adevărată, cu mulți cai putere. Când mi-a spus ce dorește, vă spun sincer că mi s-a făcut pielea de găină și că în momentul acela chiar am regretat cu adevărat că nu mai este copilul mic și drăgălaș cu obrajii bucălați care era fericit când primea în dar o mașinuță sau o minge de fotbal. Să fie toate acestea motivele visului ciudat pe care l-am avut noaptea trecută în care se făcea că toate jucăriile evadaseră din cutia de carton și mă înconjuraseră fără să am vreo șansă de scăpare? Totuși nu am înțeles ce vroiau de fapt de la mine. Oare vroiau să se răzbune pentru că le-am aruncat sau vroiau să mă convingă că era mai bine să le păstrez? În orice caz, zgomotul era asurzitor și chiar nu am înțeles nimic din ce încercau să îmi spună. Am scăpat ca prin urechile acului de ele pentru că m-am trezit brusc, altfel nu știu ce se întâmpla. Mai mult ca sigur reușeau să își ducă planul la îndeplinire și să se răzbune pe mine pentru ceea ce le-am făcut cu mult timp în urmă. Sau poate că nu..cine știe.

Facebook Comments

About Mihaela

7 comments

  1. Să-ţi trăiască fiul, Mihaela!
    Jucăria pe care o doreşte acum e mai greu de achiziţionat.
    Parcă era mai simplu când era micuţ…

  2. Noi suntem dovada schimbarii… nu cred ca peste 10 ani copiii se vor mai multumi cu masinute ci cu jucatii electronice mult mai sofisticare, din ce in ce mai ieftine. Am citit cu atentie articolul dumneavoastra si parca mi-am adus si eu aminte de primele mele jucarii: o masinuta de tabla cu roata de rezerva si un elicopter din plastic…. ce vremuri…

  3. Jucăria de lux..hmmm…mai vedem…:)

  4. eu zic ca totusi nu trebuia sa le arunci , era ok daca le gaseai un coltisor sa le depozitezi …poate peste ceva timp ii trezea amintiri frumoase ceea ce este o senzatie minunata .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.