Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!
Home / Divertisment / Povesti / Surprize…surprize

Surprize…surprize

Decembrie, zăpadă, frig, deci se poate spune că în mod sigur a venit iarna. Și ce este așa deosebit? La fiecare sfârșit de an avem parte de așa ceva, mai mult sau mai puțin. Mi se pare ceva normal să ningă, nu ceva ieșit din comun și neașteptat. Din păcate autoritățile iar au fost luate prin surprindere, ca în fiecare iarnă. Știu că așa se întâmplă de obicei, deși după atâția ani de ,,surprize, surprize” tot nu s-au învățat minte și nu au făcut o bifă în calendar în dreptul lunii decembrie ca să țină minte că de cele mai multe ori în

decembrie ninge. E firesc, normal, obișnuit, la mintea cocoșului sau cum vreți voi să spuneți. Da, aș înțelege ,,luatul prin surprindere” dacă în luna august ar începe să ningă abundent și am vedea zăpadă groasă de un metru. Atunci da, aș accepta faptul că  toată lumea a fost luată prin surprindere, nu numai primăriile sau firmele de dezăpezire. Dar așa? De câțiva ani fraza ,,autoritățile au fost luate prin surprindere” a devenit un laitmotiv, sau mai bine zis o scuză jalnică. Sau poate că mă înșel eu? Adevărul este că nu numai autoritățile au avut parte de surpriza asta cu zăpada care cade pe neașteptate, când ți-e lumea mai dragă, ci și șoferii. Cauciucuri de iarnă, lanțuri, săculețe cu sare sau nisip în portbagaj? Să fim serioși!

Puțini sunt care s-au gândit că ,,vara nu-i ca iarna” și că ar fi bine să se asigure că au tot ce le trebuie în cazul în care vor fi ,,surprinși” de primii fulgi de nea. Dar nu-i nici o problemă atâta timp cât nu sunt prinși cu mâța în sac de către polițiști sau nu se întâmplă vreun accident, nu? Pe considerentul ,,lasă că merge și așa” sau ,,nu o fi dracul chiar atât de negru” mulți șoferi continuă să folosească mașinile așa cum s-au obișnuit și cum cred ei că este mai bine, fără să le pese de ceilalți colegi de trafic sau pietoni.

Facebook Comments

About Mihaela

2 comments

  1. Un mic offtopic:- blogul dumneavoastra a primit Premiul MWB, in cadrul Premiilor MWB-luna decembrie 2012!
    Ati primit acest premiu deoarece un autor MWB v-a recomandat datorita talentului, originalitatii, pasiunii, imaginatiei, creativitatii si valorii educationale!
    Puteti afla totul despre ce inseamna acest premiu, accesand pagina aferenta pe mostwantedblog.org!
    Felicitari si bine ati venit in MWB!

Leave a Reply to Mihaela Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.