Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!
Home / Concurs / Povestea colierului magic

Povestea colierului magic

Viața locuitorilor dintr-o mică localitate din sudul Franței era simplă și lipsită de griji pe la mijlocul secolului XIV. Marea Mediterană și muntele le ofereau oamenilor tot ceea ce aveau nevoie pentru traiul zilnic. Nu aveau nevoie de mai mult și nici nu se gândeau că alții ar putea râvni la puținul lor. Majoritatea erau pescari din tată în fiu și iubeau marea. În micuțul sat de la malul mării își găsise de mulți ani de zile căminul și frumoasa Seraphine. Cu toate că o știau de mică oamenii se minunau ori de câte ori o vedeau pentru că era diferită de celelalte fete de vârsta ei, avea ceva deosebit.

Ochii îi erau mari și verzi, privirea blândă și senină, iar buclele părului lung și negru îi încadrau fața cu trăsături fine și armonioase. Nimeni nu știa cine sunt părinții ei pentru că sătenii au găsit-o când avea numai o lună, abandonată pe plajă, într-un coșuleț împletit din nuiele. Era învelită într-o păturică albă care avea țesut într-un colț numele ei iar la gât avea un colier din argint în formă de delfin încadrat de o inimioară. Deși sătenii erau oameni simpli ei și-au dat seama că micuța provenea dintr-o familie nobilă, dar cu toate acestea, de-a lungul anilor care au urmat au crescut-o și educat-o la fel ca pe copiii lor, nefăcând nici o diferență între ei. Marea făcea parte din viața micuței Seraphine și nu trecea o zi fără ca ea să nu meargă pe plaja stâncoasă pentru că apa și soarele o fascinau și o atrăgeau ca un magnet. Să fi fost așa din cauză că valurile au legănat-o și soarele a încălzit-o atunci când era mică sau era doar un fel de prevestire a ce avea să se întâmple mai târziu?

Viața tihnită a oamenilor din acele vremuri s-a transformat într-un calvar odată cu apariția în zonă a bandelor de mercenari plătiți să lupte în războiul ce tocmai începuse. Aceștia erau nemiloși și prădau tot în calea lor și întreaga regiune Provence era periodic devastată și pustiită. Oamenii locului nu aveau putere să lupte împotriva lor și când pericolul se apropia se retrăgeau spre munte, lăsând pe mâna tâlharilor locuințele lipsite de apărare. Erau disperați și nu mai aveau nici o speranță că luptele între casele regale din Franța și Anglia aveau să înceteze vreodată. Totuși o rază de lumină și de speranță și-a făcut apariția în sufletele oamenilor atunci când în sat și-a făcut apariția François, membru important al unei familii nobile, care a hotărât să consolideze vechiul castru roman și să îl transforme într-o veritabilă fortăreață care să facă față atacurilor nemiloase ale tâlharilor. Așa a apărut impresionantul castel cu turnuri pătrate, construit pe o stâncă înaltă și abruptă de pe malul mării. Poate vă gândiți că începând din acel moment oamenii din sat au trăit fericiți până la sfârșitul războiului apărați de zidurile înalte ale castelului, dar nu a fost așa.

Ce s-a întâmplat atunci, în acele vremuri tulburi, nu este scris în nici o carte de istorie și sunt foarte puțini oameni care știu povestea castelului și a secretului cumplit pe care îl păstrează între zidurile sale. Cu toate că François ar fi dorit din toată inima ca sătenii să își găsească adăpost în castel atunci când hoardele de tâlhari își făceau apariția, ceilalți membrii ai familiei nu au fost de acord pentru că, spuneau ei, nu se cădea ca sătenii să le tulbure liniștea și să murdărească camerele frumoase ale castelului. Era de neconceput ca cei de viță nobilă să aibă de a face cu oamenii de rând și i-au interzis acestuia să deschidă porțile și să adăpostească oamenii din sat. Cu inima îndoită de durere el s-a supus dorinței celor din familia lui, dar nu în totalitate. Ceilalți nu știau că în timpul cât durase construcția castelului, Albert, cel mai bun prieten al său, se îndrăgostise de Seraphine, frumoasa fată din satul pescarilor. El a riscat mult ajutându-și prietenul ca într-o noapte întunecată să o aducă pe fată la castel, ascunzând-o într-o cameră dintr-o aripă nelocuită a acestuia, pentru că vroia să îi protejeze pe cei doi și să îi ajute să își trăiască în liniște povestea de iubire, departe de ochii iscoditori ai oamenilor și de grozăviile războiului interminabil.

Dispariția misterioasă a frumoasei fete nu a trecut neobservată și oamenii din sat au început să se îngrijoreze și au pornit în căutarea ei, ajungând într-un târziu și la porțile castelului. Deși se îndoiau că ar putea să fie acolo ei au aflat de la o slugă vorbăreață că Seraphine era înăuntru și au crezut că a fost răpită. Revoltați și indignați au bătut la porțile mari ale castelului și au cerut eliberarea fetei. Uimit de cele întâmplate, capul familiei, un conte bătrân și ursuz,  a cerut ca cei doi îndrăgostiți să fie aduși în fața lui pentru că în adâncul inimii dorea să îi ierte și vroia să acorde o șansă reală iubirii lor, fără să fie nevoiți să se ascundă. Chipul frumos al fetei și privirea sinceră l-au impresionat pe moment dar zâmbetul mărinimos i-a dispărut ca prin farmec când a văzut colierul de la gâtul ei. Ochii lui s-au întunecat de mânie și privirea a început să arunce săgeți otrăvitoare când a recunoscut în micuțul delfin blazonul unei familii de seamă care își avea domeniile lângă cele ale lui. Membrii celor două case erau dușmani de moarte de mai multe generații și nu de multe ori avuseseră loc conflicte majore care se soldaseră cu vărsare de sânge din cauza unei fâșii roditoare de teren aflată la granița dintre cele două domenii.

Din acel moment totul s-a petrecut cu o viteză amețitoare și nimeni nu a putut să povestească clar, după aceea, ce s-a întâmplat cu adevărat. Se spune că orbit de furie, bătrânul a smuls colierul de la gâtul fetei și l-a aruncat cu o putere nebănuită în apa mării, peste zidurile înalte ale castelului. Apoi a poruncit ca cei doi tineri să fie urcați într-o barcă și duși cât mai departe în largul mării, unde să fie dați pradă valurilor nemiloase și a rechinilor. Ca să fie sigur că pescarii nu vor porni în ajutorul lor a dat poruncă oamenilor săi să dea foc toate bărcilor din sat și din împrejurimi. Cu toate că sătenii în frunte cu François au cerut îndurare pentru cei doi, inima bătrânului a rămas de gheață și nimeni nu l-a putut convinge să renunțe la răzbunare. Albert și Seraphine au fost duși în larg și lăsați în voia valurilor. Cu toate că știau să înoate foarte bine cei doi nu au reușit să ajungă până la mal. Până în ultima clipă au sperat că cineva le va veni în ajutor, iar când ultima picătură de speranță a dispărut ei au renunțat să mai lupte iar marea i-a primit cu brațele deschise oferindu-le liniștea eternă de care aveau atâta nevoie.

A doua zi oamenii din sat au pornit în căutarea celor doi îndrăgostiți dar eforturile lor nu au avut nici un rezultat. Știau prea bine că aceștia nu ar fi avut cum să supraviețuiască atâta timp, dar refuzau să accepte crudul adevăr. Se spune că la puțin timp după tragedie în locul unde și-au găsit sfârșitul cei doi îndrăgostiți și-a făcut apariția o pereche de delfini. Niciodată până atunci delfinii nu înotaseră foarte aproape de țărmul stâncos și comportamentul celor doi era deosebit de cel al celorlalți pentru că întotdeauna înotau unul lângă celălalt, se scufundau, ieșeau la suprafață și săreau în aer în același timp, într-o sincronizare perfectă. Oamenilor le place să creadă că cei doi tineri nu au murit și că aceștia s-au transformat în cei doi delfini care nu au mai plecat niciodată din acel loc. Legenda spune că aceștia nu au încetat să caute colierul pierdut pe fundul mării, secole de-a rândul. Se crede că din acel moment comportamentul tuturor delfinilor față de oameni s-a schimbat și din ființele temătoare care preferau să înoate în largul mării evitând orice contact cu oamenii, au devenit cei mai buni prieteni ai acestora, dând dovadă de mult optimism și altruism, ajungând să atingă într-un fel inexplicabil profunzimea sufletului omenesc.

Aceasta este povestea celor doi îndrăgostiți, Albert și Seraphine, care nu și-au găsit sfârșitul în apele mării ci s-au transformat în delfini. Ei continuă și în ziua de azi să caute colierul pierdut cu secole în urmă în apele înspumate ale mării. Legenda spune că atunci când vor reuși să îl găsească puterea magică a acestuia îi va transforma în oameni și astfel vor putea să trăiască din nou, bucurându-se de viață și de dragostea lor.

Am scris acest articol pentru Etapa nr.25 a concursului SuperBlog 2012.

 

Facebook Comments

About Mihaela

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.