Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!
Home / Personale / Mihaela / Un copil – o viață care trebuie trăită

Un copil – o viață care trebuie trăită

Nu știu de ce am impresia că înainte de Revoluție orice boală se trata cu penicilină, injectabilă și al naibii de dureroasă. Sau cel puțin așa țin eu minte de când eram mică. Am fost o fire bolnăvicoasă și periodic mă trezeam internată în spital. Nu era întotdeauna ceva grav, banale răceli, roșu în gât, faringită, laringită și alte boli asemănătoare care se puteau trata lejer și acasă. Dar nu, eu eram abonată la secția de pediatrie cam de două sau trei ori pe an. Pot spune că față de ceilalți copii eu eram o privilegiată. De ce zic asta?

Spre norocul meu și în ciuda celorlalți copii eu eram alergică la penicilină de la vârsta de 4 luni când am fost internată prima dată în spital și supusă unui tratament intensiv cu penicilină fără să mi se facă înainte un test antialergic. Am suferit un șoc anafilactic (cred) și de atunci am scăpat pe viață de monstruoasa penicilină. Ai mei mi-au explicat că sunt alergică la medicamentul acesta și mi-au spus să nu accept în nici un fel să mi se dea pastile sau să mi se facă injecții cu penicilină. Bineînțeles că scria în fișa mea medicală acest lucru și teoretic nu trebuia să se întâmple așa ceva dar țin minte că odată am scăpat ca prin urechile acului. Cred că aveam 10 ani când am fost internată din nou la pediatrie, în ciuda lacrimilor și rugăminților mele. Nu trecuseră nici 5 minute de când eram în salon și a intrat asistenta cu tratamentul. Pe rând toți copii și-au primit doza de penicilină și urmam eu. Când am văzut că asistenta dizolva pentru injecția mea tot penicilină i-am spus că eu sunt alergică și trebuie să fac gentamicin sau altceva, dar nu penicilină. Bineințeles că nu m-a crezut și am primit și două palme, așa ca să mă învăț minte și să nu o mai contrazic. Mi-am dat seama că ea nici măcar nu citise fișa mea, probabil că nici nu o primise și nu avea de unde să știe dacă spun sau nu adevărul.

Văzând că nu am cum să o conving am început să plâng și printre suspine cu greu reușeam să spun că eu nu vreau să mor și că dacă îmi face penicilină asta se va întâmpla și numai ea va fi de vină. Nu știu ce a determinat-o până la urmă să se răzgândească, lacrimile sau acuzațiile mele, dar a renunțat să îmi mai facă injecția. Și în loc să citească fișa mea sau să întrebe doctorul dacă spun adevărul, m-a forțat să înghit o pastilă de penicilina V care era mai slabă, să vadă cu ochii ei dacă mi se face rău sau nu. M-am simțit destul de rău după o doză mică, dar eram mai mult îngrozită de efectul pe care l-ar fi avut o injecție cu penicilina G. A fost o situație traumatizantă pentru mine și mă mir cum am avut puterea să mă împotrivesc, eu care eram un copil ascultător și tolomac și care niciodată până atunci nu contrazisese un om mare. Acum îmi dau seama că a fost prima dată când am luptat singură pentru viața mea.

De atunci multe s-au schimbat în bine, cred eu. Pot spune că sunt o mamă norocoasă deoarece băiatul meu a fost o singură dată internat, atunci când la vârsta de 4 ani a fost operat de polipi. A mai răcit din când în când, nu neg asta, dar atata tot. Nu ştiu cum aş fi făcut faţă situaţiei dacă ar fi avut nevoie de tratament celule stem sau cine ştie ce altceva. Probabil primul pas ar fi fost să caut pe internet pareri celule stem şi apoi să cer sfatul pe forumurile de discuţii de la părinţii care au trecut prin aşa ceva.

Facebook Comments

About Mihaela

5 comments

  1. Traumatizanta experienta. Da, cu totii trebuie sa luptam pentru propria viata. Unii insa am fost dascaliti sistematic de cei dragi cum si cand sa luptam. Dar sunt si aceia care n-au parte de „instructajul” necesar si care mai devreme sau mai tarziu trebuie salvati. Asa ca sa fim oameni si sa-i salvam cat sunt inca copii, cat se mai poate, chiar si prin simplul gest de a cumpara anume suzete.

    • Am fost cam bolnavicioasa in copilarie si am fost internata de multe ori..Ma bucur ca nu am avut probleme cu baiatul meu, nu a fost niciodata in spital.

  2. Sistemul nostru sanitar e la pamant! Malpraxisul este in floare si n-ai ce sa faci… La fel ca si tine, am fost o fire cam bolnavicioasa. Mie mi-au gresit doza de streptomicina si m-au mutilat pe viata… Am hipoacuzie bilaterala din cauza unor medici cretini. (desi se stia ca gama de antibiotice streptomicina-gentamicina-kanamicina folosite in doze mari duce la pierderea partiala a auzului sau la surzenie)

    • Nu s-a schimbat prea mult sistemul sanitar din România..cel puțin nu în bine. Din fericire eu nu am rămas cu sechele pe viața, dar trebuie sa fiu atentă la ce medicamente iau..

  3. Masini de vanzare

    Sunt in totalitate de accord!!!:X

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.