Tehnologia AMD Eyefinity

Compania multinațională Advanced Micro Devices Inc. cu sediul sediul în Sunnyvale – California (SUA) a fost fondată în anul 1969 de către Jerry Sanders şi alți șapte asociați. Primul produs a fost asupra căruia AMD a avut drepturi depline a fost AM 2501 și a fost fabricat în 1970. Deși în anul 1976 AMD si Intel au semnat primul acord de schimb reciproc de patente care a fost reînnoit în 1981, colaborarea între cele două mari companii a fost fructuoasă până când au apărut neînțelegeri majore și s-a apelat la justiție. În 1992 AMD a ieșit învingător din acest conflict dar din acel moment colaborarea între AMD și INTEL a încetat definitiv iar cele două companii au devenit rivale.

De-a lungul timpului AMD a fuzionat sau a încheiat acorduri pe termen lung cu multe companii de profil, ceea ce i-a adus venituri anuale de ordinul miliardelor de dolari. Evoluția este impresionantă și sunt sigură că nu va înceta să surprindă concurența dar și utilizatorii cu noi produse performante.

Despre tehnologia AMD Eyefinity:

Această tehnologie a fost introdusă de către AMD odată cu lansarea pe piață a plăcii grafice ATI Radeon HD 5400 (suporta Direct X11) care permite conectarea mai multor monitoare simultan la o singură placă video. Până în acel moment singura posibilitate de a conecta mai mult de două monitoare era instalarea a două plăci video, fiecare cu câte două ieșiri video. În prezent, datorită tehnologiei AMD Eyefinity, această operație a devenit mult mai simplă și eficientă și se pot conecta simultan chiar și șase monitoare, obținînd astfel un spațiu de lucru extins, acces rapid la aplicații și o productivitate îmbunătățită.

Sursă foto: multi-monitors.com

Modalități de configurare:

Tehnologia AMD Eyefinity este uşor de implementat și se pot conecta 3, 4, 5 sau 6 monitoare simultan care pot funcționa independent sau împreună, depinde de ce aplicații folosește utilizatorul și de spațiul de care dispune. Acestea se pot aranja în diferite moduri, toate pe orizontală sau pe verticală,  dar și combinat (este mai complicat setup-ul în acest caz). După cum puteți observa în imaginea de mai jos, sunt posibile multe variante de combinații. Cu ajutorul softului AMD Catalyst Control versiunea 10.3 se poate face configurarea monitoarelor astfel încât acestea să formeze un display goup iar monitoarele trebuie să dispună de intrări speciale, gen display port.

Sursă foto: multi-monitors.com

Adevărul este că oricum ar fi ele așezate, marginile monitoarelor nu se pot ascunde și imaginea se vede ca printr-un grilaj incomod. Ideal ar fi să se poată folosi monitoare care nu au deloc margini (exită așa ceva?) sau care le au cât mai înguste posibil. În altă ordine de idei, trebuie să ținem cont că trei monitoare de 22 inch costă destul de mult pentru buzunarul unui utilizator obișnuit din România și nu are rost să mă gândesc cât ar costa cinci sau chiar șase. Consumul de energie va crește odată cu numărul monitoarelor folosite pentru aceste configurații, ceea ce nu este convenabil. Dar există mulți  împățimiți ai jocurilor, cinefili pretențioși dar și profesioniști care chiar au nevoie în munca lor de așa ceva și care nu sunt deranjați de aceste mici inconveniente.

 Jocuri și aplicații suportate de AMD Eyefinity:

 Cred că cei mai încântați de această tehnologie sunt utilizatorii obișnuiți, adică cinefilii și pasionații de jocuri pe calculator. Deși nu am urmărit nici un film și nici nu am jucat vreun joc a cărui acțiune să se desfășoare pe șase monitoare la o rezoluție foarte mare, îmi dau seama că diferențele sunt semnificative, așa cum se poate observa în imaginea de mai jos:

 

 

Ce jocuri ar rula cel mai bine pe această platformă? Destul de multe: Medal of Honor, Civilation, Aliens vs. Predator, Battlefield , Battle Forge, Dirt 2, Dragon Age și multe altele. Chiar sunt curioasă să văd în realitate cum ar rula unul din aceste jocuri pe mai multe monitoare și care ar fi reacția jucătorului neobișnuit cu o rezoluție așa de mare. Mai mult ca sigur că se va obișnui foarte repede și va fi foarte entuziast de imagini .

Scriind acest articol îmi dau seama cât de ușor mi-ar fi dacă aș avea la dispoziție mai multe monitoare conectate între ele și pe fiecare să am afișat altceva. De exemplu, pe unul să fie deschis blogul meu, pe al doilea Adobe Photoshop, pe al treilea pagina cu notele concursului, pe al patrulea pcnews.ro, pe altul facebook la grupul Super Blog unde sunt discuții aprinse pe care nu vreau să le ratez, iar pe al șaselea un browser deschis pe care să îl folosesc numai pentru căutările pe internet în legătură cu tehnologia AMD Eyefinity. În felul acesta nu aș mai avea așa de multe aplicații pe bara de jos și totul ar deveni foarte facil.

Am scris acest articol pentru Etapa nr.27 a concursului Super Blog 2011.

Facebook Comments

About Mihaela

One comment

  1. Pingback: Tehnologia AMD Eyefinity | Gmxul | Gaseste.info

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*